Blogul meu

Prin intermediul prietenilor mei am ajuns sa-mi fac blog. Nu aveam nevoie sa am grija de asa ceva. E ca un copil pe care trebuie sa-l hranesti mereu, altfel moare (cum s-a intamplat cu celalalt blog al meu despre care numai Dumnezeu stie ce e cu el acum, ca eu nu mai stiu nici parola si nici adresa pe care l-am creat). Dar uite-ma aici, la ora aceasta mirifica, postand ceva (ramane la aprecierea voastra cat de putin interesant e) pe blogul meu personal.
Chiar ma gandeam azi ce faceam eu cu tot ceea ce scriam. Scriam orice. Chiar si cantece. Orice-mi tuna prin minte scriam.
Dar nu pe un blog, cum fac acum, ci pe o bucata subtire de hartie dintr-un caiet de la scoala, pe care-l aruncam la sfarsitul anului fara sa ma mai uit ce era in el. Si asa dispareau creatiile mele foarte putin interesante, dar care pe mine ma faceau sa ma simt bine citindu-le a doua oara.
Depindeau, bineinteles, de starea mea psihica. Intr-o zi eram nebuna, intr-o zi nu (azi e o zi in care sunt), intr-o zi eram suparata, alteori eram foarte fericita. Dar de obicei imi puneam gandurile pe hartie in momentele fericite. Imi placea (si inca imi mai place) sa comentez evolutia anumitor oameni. Si de fiecare data spuneam ceva amuzant.
Inca mai am o agenda veche de cand eram eu mai mica (nu c-as fi acum o batranica zbarcita) in care scriam tot felul de prostii. Tin minte chiar si cateva titluri: "Cercei si pearcinguri" (nu stiu cat de corect am scris al doilea cuvant al titlului), "Motociclete", "Fata tatei" ... Hmm.. Cam atat imi pot aminti acum. As putea sa le iau sa le trensciu pe blog. Si poate le mai imbunatatesc pentru ca mintea mea de la 14 ani de om diliu s-ar putea sa va sperie prea tare.
Ar trebui sa-mi termin postarea, incepe Hannah Montana (nu radeti, chiar imi place Miley Cyrus si interpretarea sa, iar serialul e chiar amuzant) si n-as vrea sa ratez episodul.